Sunt certificatele o pierdere de timp?

Există din ce în ce mai multe firme sau chiar persoane fizice autorizate care vă pot pune la dispoziție o serie de teste pentru a vă evalua cunoștințele. Dacă obțineți un anumit punctaj, veți primi un certificat pe care îl puteți anexa la CV. Totul pare bine gândit, însă oare angajatorii chiar țin cont de aceste certificate?
Cel mai corect răspuns este ”depinde”. Depinde de tipul de certificat, de certificator și evident, de vechimea certificatului.
certificat de specialitate În primul rând, de cele mai multe ori, certificatele sunt de două tipuri: tehnice/informatice și lingvistice. S-au inițiat și anumite teste care să ateste cunoștințe sociale, psihologice sau politice, însă acestea nu prea au nicio relevanță pe piața muncii.
În ceea ce privește certificatele de natură informatică, ele nu pot fi considerate decât o pierdere de timp și bani. De ce? Pentru că vă puteți foarte bine demonstra capacitățile IT prin crearea unui proiect pe care să îl prezentați angajatorului. Este bine cunoscut faptul că aproximativ 70% din munca unui programator nu este altceva decât căutare pe internet a soluțiilor la diverse probleme. Prin urmare, niciun angajator nu are motive să pretindă reținerea de funcții și formule întrucât nu este în interesul său.
Lucrurile se schimbă puțin atunci când vine vorba de certificatele lingvistice. Deținerea acestora reprezintă de multe ori un avantaj la angajare , mai ales atunci când este vorba despre Cambridge, Toefl, DELF și altele de circulație internațională. Mulți CEO ai unor companii globale au declarat pentru studii realizate de către universitățile furnizoare de astfel de certificate, că au încredere și se ghidează după acestea în momentul recrutării.
Dacă nu este vorba însă despre un certificator recunoscut pe plan internațional, atunci cel mai probabil atestatul dumneavoastră nu merită investiția. De fapt, aproape întotdeauna în aceste cazuri, nu vă veți demonstra decât aptitudinea de a trece teste și de a rezolva anumite tipuri de exerciții.
Nu în ultimul rând, vechimea certificatului – indiferent de factura lui – este deosebit de importantă în momentul angajării. Cu toate că multe dintre ele nu au termen de expirare, șansele de a fi luate în considerare scad odată cu trecerea anilor.
În cele din urmă, ceea ce dorește orice angajator este pe cineva care își face treaba bine. Pentru a putea demonstra însă că sunteți persoana potrivită, va trebui să aveți un suport pe care să vă bazați, care poate fi reprezentat de cele mai multe ori de către celebrele certificate. După cum ați văzut, unele merită, altele nu – rămâne la latitudinea dumneavoastră să hotărâți acest lucru în funcție de tipul și furnizorul acestora.

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *