Un nou trend face furori pe internet și se răspândește rapid în rândul doamnelor și domnișoarelor din întreaga lume – no poo challenge. Provocarea nu se referă la nimic altceva în afară de șampon și presupune exact ceea ce spune: eliminarea șamponului din igiena zilnică.
Chiar dacă sună ciudat, un număr extrem de mare de persoane s-au arătat atrase de ideea de a evita să intre în contact cu anumite substanțe chimice aparent toxice. Acesta ar fi un prim motiv pentru abordarea acestei provocări, iar următorul constă în bani – se pare că atunci când hotărăști să nu îți mai speli părul folosind șampon, rezultatele financiare nu vor întârzia să apară.
Poate vă întrebați cum ar putea cineva să petreacă fiecare zi cu părul uleios. Știți cum stă treaba cu uleiurile acestea de fapt? În momentul în care ne spălăm părul folosind șampon, toate aceste substanțe necesare pentru hrănirea corespunzătoare a scalpului și a firului de păr sunt îndepărtate, iar pentru a compensa, părul nostru are tendința de a produce și mai multe uleiuri. De aceea suntem sfătuiți de către toți specialiștii să ne spălăm părul cât mai rar cu putință, pentru a evita producerea excesivă de uleiuri hrănitoare.
Atunci când începeți să renunțați la șampon, veți avea nevoie în primă fază de niște produse organice înlocuitoare. Cel mai popular astfel de produs este bicarbonatul de sodiu care, amestecat cu o cantitate mai mare de apă, va fi aplicat și masat pe scalp în timpul spălării. La început, chiar și cu acest înlocuitor, părul dumneavoastră va avea nevoie de timp ca să se adapteze noului regim. Această perioadă va dura aproximativ patru-cinci săptămâni și va presupune un scalp uleios.
După ce perioada de acomodare a trecut, unele surse spun că părul dumneavoastră va arăta mai sănătos ca niciodată. Mai mult decât atât, nu va mai trebui să intrați în contact cu chimicalele din șampoane întrucât apa și, dacă veți considera necesar, bicarbonatul de sodiu vor fi singurele ingrediente de care veți avea nevoie.
Ce nu trebuie să uitați însă este faptul că, cel puțin în acele săptămâni de tranziție, dar și după, va cam trebui să vă luați adio de la produsele de coafare. Acestea includ fixativul, spuma de păr și chiar și sprayul de protecție termică în anumite cazuri.
Așadar, dacă vă surâde această idee, asigurați-vă că aveți posibilitatea de a nu cădea tentației de a vă spăla părul folosind șampon în timpul reglării producerii de uleiuri esențiale. Tot ce aveți nevoie este puțină răbdare și determinare, iar rezultatele nu vor întârzia să apară!