Mediul actual în care trăim și ne desfășurăm activitatea este contaminat cu substanțe poluante – chimicale sintetice – care acționează în mod direct asupra organismului nostru. Chiar dacă nu ne dăm seama pe moment, principalele efecte care apar în urma contactării a astfel de substanțe sunt dureri de cap, stare de oboseală psihică și fizică, disconfort și nu în ultimul rând, iritații ale pielii.
Pentru a remedia acest aspect al lumii înconjurătoare, s-au elaborat și introdus pe piață o gamă variată de produse farmaceutice destinate eliminării toxinelor, precum și o serie de produse cosmetice menite să protejeze pielea împotriva acțiunii factorilor externi. Însă dintre toate astea, cele mai multe rezultate pozitive în acest sens vin după numai 15 minute petrecute într-o saună.
În ultimii ani, numărul persoanelor care frecventează sauna a crescut considerabil. Acest lucru se datorează pe de o parte numeroaselor recomandări venite din partea medicilor, iar pe de altă parte, beneficiilor care s-au dovedit a fi uimitoare și cu acțiuni imediată.
În primul rând, prin expunerea corpului la temperaturi ridicate se produce fenomenul de detoxifiere, care are efecte de curățare a organismului, revărsându-se și asupra stării de spirit și a sănătății mintale a practicantului.
Fenomenul de îndepărtare a toxinelor are loc și la nivelul pielii, soldându-se cu o eliminare completă a tuturor microbilor, bacteriilor și chimicalelor ce se află la nivelul acesteia.
În plus, sauna este recunoscută și pentru faptul că îmbie atât corpul cât și creierul la relaxare, putând fi utilizată și în scopul detașării de activitățile vieții de zi cu zi și al refacerii stocului de energie.
Ce trebuie să știți înainte de a intra într-o saună, este faptul că, în ciuda recomandării de către medici în cazul pacienților cu diferite boli și afecțiuni, nu este benefică pentru toată lumea. Dimpotrivă, temperaturile ridicate și instalarea fenomenului de detoxifiere pot face mai mult rău decât bine, agravând situația pacientului.
Apoi, este absolut necesar să beți multe lichide în prealabil – pentru a evita deshidratarea – dar să nu consumați nicio substanță alcoolică înainte de a intra în saună. De asemenea, nu se recomandă contactul cu apă rece pentru a elimina riscul de șoc hipotermic, fiind de preferat o baie călduță.
Însă cel mai important, nu vă așteptați la rezultate miraculoase din prima zi – ca în cazul oricărui alt proces ce vizează organismul uman, este nevoie de timp și răbdare pentru a produce o detoxifiere treptată, de calitate și de durată.